miercuri, 7 decembrie 2011

Câinele chel 2


Kopaszkutya kettő
(Câinele chel 2)
Film color, în limba maghiară

Regia: György Szomjas
 Producător: Viktor Huszár

Cu: László Földes “Hobo”, Gyula “Bill” Deák, Egon Póka
Celebrul film al lui György Szomjas din 1981, relatează povestea unei trupe rock dintr-un oraș minier, care decide să scrie piese bazate pe experiențele proprii. Se naște astfel un fel de rock proletar, neconvențional cu mesaj politic, și lipsit de snobismul intelectualilor. Membrii trupei devin muzicienii cartierului, apreciați de straturile sociale defavorizate, dar care se bucură de un succes tot mai mare până la finalul filmului.
Hobó, Bill Deák și Egon Póka, protagoniștii filmului, sunt prezenți și astăzi pe scena muzicii rock. Muzica lor devine folclorul cartierului Kőbánya din Budapesta, și nu numai. Publicul cunoaște textul pieselor lor, și le cântă împreună cu ei. Acest public este compus atât din membrii tinerei generații, cât și din generația celor care au azi 30-40-50 de ani.
Kopaszkutya Kettő (Câinele chel 2) e o poveste a celor 30 de ani de istorie a trupei, o combinație a modului lor de viață de ”câine”, a bluesului, a rockului proletar, care urmărește protagoniștii filmului atât pe plan personal cât și profesional, cu elemente de ficțiune. O serie de povestiri din viața trupei care s-a destrămat și reunit de atâtea ori.

Titlul: Kopaszkutya Kettő

Durată: 90 minute
Audio: Dolby Digital
Proiecție: E-cinema
Pagina oficială: www.kopaszkutyaketto.hu


La Cinema Libertatea în data de 9 Dec. 2011, Vineri de la ora 18.00

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu